Adventures for Kids
Outdoor Birthday
Organizăm petreceri de copii într-un cadru cu adevărat special – o pădure privată unde natura devine locul perfect pentru joacă, aventură și conectare. Cei mici vor avea parte de experiențe autentice: gătesc împreună la ceaun, învață să monteze hamace, cântă la chitară și se bucură de magia focului de tabără, într-un mediu sigur și relaxant care încurajează creativitatea și prietenia.
Day
Adventure
Taberele de zi sunt facilitate de traineri outdoor, care adaptează permanent activitățile la dinamica și nevoile grupului. Lucrăm pe bază de educație non-formală, unde natura devine spațiul principal de învățare, explorare și dezvoltare personală. În timpul verii, pe lângă învățare, aducem experiență de aventură precum escaladă, drumeție, orientare, dormit la cort, caiac și multe altele.
Dezvoltare sănătoasă
Mișcarea în aer liber și timpul petrecut în natură susțin o dezvoltare fizică echilibrată și un stil de viață activ. Stimularea senzorială naturală îi ajută pe copii să fie mai atenți, mai calmi și mai conectați cu propriul corp.
Comunicare și cooperare
Activitățile sunt gândite astfel încât copiii să colaboreze și să găsească soluții împreună. Prin provocări comune, învață să asculte, să se exprime și să lucreze eficient în echipă.
Detox digital
Departe de ecrane, copiii se reconectează la momentul prezent și la experiențele reale din jurul lor. Această pauză de la tehnologie le stimulează imaginația, creativitatea și capacitatea de a se bucura de lucruri simple.
Acțiune și leadership
Copiii sunt încurajați să își asume roluri active și să contribuie la dinamica grupului. Astfel, își dezvoltă încrederea în sine, inițiativa și abilitățile de coordonare.
You can leave us a message and we’ll get back to you right away.
SAY HELLO
contact@outdoor360.ro
SAY ALO
+40 744 681 006
SAY WHERE
Iași, Romania
Subscribe to our newsletter to receive news and updates. No spam from us, super promise.